CĂLĂTORII VIRTUALE – Franța

 

 

Centrul de Informare EUROPE DIRECT Vâlcea al Bibliotecii Județene ”Antim Ivireanul” vă propune o călătorie imaginară prin țările membre ale Uniunii Europene. De ce propunerea noastră este Franța? Pentru că astăzi, 14 iulie, este ziua națională a acestei țări, stat membru fondator al  UE.

Este renumită pentru capitala sa Paris, a cărei istorie a început acum 2.000 de ani, în Antichitate. Astăzi, Parisul este unul dintre cele mai vizitate orașe ale lumii, fiind recunoscut ca ”orașul îndrăgostiților”. Parisul, alături de Roma și Milano, este o capitală a modei, iar parfumurile franțuzești sunt un alt exemplu prin care Franța se face cunoscută în întreaga lume. În cartierul Montmartre din Paris se află un cimitir celebru, unde sunt înmormântate diverse personalități, precum Stendhal (1783-1842), scriitor francez din secolul al XIX-lea, autorul lucrărilor ”Roșu și negru” și ”Mănăstirea din Parma”, Heinrich Heine (1797-1856), unul dintre cei mai importanți poeți germani, Alfred de Vigny (1797-1863), poet francez, dramaturg și romancier sau Hector Berlioz (1803-1869), compozitor francez romantic, autor al celebrei ”Simfonii fantastice”.

Dintre personalități amintim pe Ludovic al XIV-lea (1638-1715), supranumit ”Regele Soare”, care a domnit între anii 1643-1715; împăratul Napoleon Bonaparte (1679-1821), Louis Pasteur (1822-1895), chimist și microbiolog, celebru pentru metoda pasteurizării, care îi și poartă numele (folosită mai ales pentru păstrarea în bune condiții a laptelui și vinului), dar și pentru descoperirea vaccinului antirabic (împotriva turbării). Jean Monnet (1888-1979), supranumit ”Părintele Europei”, a fost inițiatorul Planului Schuman, care urmărea instituirea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, punctul de plecare al actualei Uniuni Europene. Dintre scriitorii francezi putem enumera pe: Marcel Proust (1871-1922), autor al capodoperei ”În căutarea timpului pierdut”, Honore de Balzac (1799-1850), autorul romanelor ”Eugenie Grandet”, ”Femeia de 30 de ani”, ”Moș Goriot”, Moliere (1622-1673), autor celebru de teatru, care a scris comedia ”Mizantropul”, Voltaire (1694-1778), scriitor și filozof, Victor Hugo (1802-1885), poet, dramaturg, romancier, cunoscut pentru romanul ”Mizerabilii”, Jules Verne (1828-1905) etc. Din Franța este și Edith Piaff (1915-1963), celebra cântăreață de șansonete, interpretă a șlagărului ”La vie en rose”.

Proverb: ”Binele este sinonim cu dreptatea, mila și frumusețea”.

Sursa: broșura ”Uniunea Europeană – locuri și oameni”.

Dacă doriți să știți mai multe lucruri despre această țară membră UE puteți citi informații și pe site-ul:

https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries/france_ro