A 4-a saptamana din cadrul Lunii dedicate Pietei Unice se concentreaza pe tema comertului electronic

Luni, 14 octombrie, se va deschide, în cadrul Lunii dedicate Pieței Unice, a patra și ultima rundă de dezbateri on-line interactive în direct la care pot participa cetățeni, întreprinderi, organizații și factori de decizie. De data aceasta, dezbaterile vor avea ca temă comerțul electronic.
Dezbaterile se vor desfășura de luni până miercuri (14-16 octombrie) și vor viza peste 100 de propuneri de politici privind comerțul electronic din 24 de țări, deja prezentate de cetățenii activi pe internet. Ele merg de la o propunere de a permite accesul online nerestricționat la muzică, filme și cărți în întreaga Uniune Europeană, până la o inițiativă care ar crea un mecanism de reacție rapidă pentru situațiile în care producătorii, furnizorii sau distribuitorii nu își îndeplinesc obligațiile privind livrarea transfrontalieră de mărfuri în UE. În plus, vor avea loc 26 de discuții în direct pe internet în 14 limbi diferite, cu vorbitori din cadrul societății civile și al instituțiilor UE. Președintele Comisiei, José Manuel Barroso, va conduce, în direct pe internet, discuția care închide Luna dedicată Pieței Unice și care va avea loc la 16 octombrie.
Comunicatul de presă integral este disponibil în pagina:
http://ec.europa.eu/romania/news/11102013_dezbatere_online_privind_comertul_electronic_ro.htm