Ziua Europei – la Râmnicu Vâlcea!
Un cadou de Ziua Europei!
Ziua Europei, aniversată în data de 9 mai, reprezintă un moment potrivit pentru a fi împreună, pentru a aprecia valorile europene și tot ceea ce ne aduce împreună, precum și pentru a transmite un mesaj de unitate și solidaritate.
În acest context, Biroul Parlamentului European în România împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează în prima săptămâna a lunii mai o serie de acțiuni la nivel local pentru a marca Ziua Europei în România.
În Râmnicu Vâlcea, în data de 7 mai 2024, de la ora 16.00, în zona Teatrului „Anton Pann”, a avut loc un mini-recital de cvartet de coarde și voce. Au fost intepretate câteva piese printre care și Oda bucuriei din simfonia a IX-a de Beethoven, imnul european.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Centrul Europe Direct Vâlcea și cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea.
Calde mulțumiri Biroului de Informare al Parlamentului European în România pentru frumosul act cultural oferit vâlcenilor!