DĂRUIEȘTE UN ZÂMBET!
Ca în fiecare an, voluntarii Centrului de Informare EUROPE DIRECT Vâlcea sunt implicați în diferite acțiuni de caritate. Cu ocazia apropiatelor Sărbători de Paște, ei au strâns alimente de strictă necesitate pe care le-au donat Ligii Femeilor Creștine Ortodoxe și au organizat un eveniment umanitar de sine stătător în parteneriat cu Asociația VATRA CU IDEI.
Astfel, vineri, de la ora 11 ei vor vizita 6 familii cu mai mulți copii din comuna Nicolae Bălcescu, dăruindu-le pachete cu alimente, haine sau produse de curățenie.
Valeria Grigorescu, Andreea Chițoiu, Amedeea Mutu, Cătălina Nicolescu și Bianca Pleșcan sunt voluntarele care au contactat firmele XAVITEL SRL, SIMVIL SRL, BOROMIR SA, APIFOR și SC Chempro Chemicals SRL ce s-au alăturat eforturilor voluntarelor noastre.
Mulțumim tuturor pentru implicare!