Întâlnirea rețelei EUROPE DIRECT România!
În perioada 9–11 martie 2026, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România – București, are loc evenimentul „Bun venit EUROPE DIRECT 2026–2030”, organizat pentru deschiderea noului mandat al rețelei EUROPE DIRECT România pentru următorii cinci ani.
Reuniunea aduce împreună reprezentanții centrelor EUROPE DIRECT din întreaga țară, alături de oficiali ai Reprezentanței Comisiei Europene și ai Parlamentului European, pentru a discuta direcțiile strategice și prioritățile de comunicare ale rețelei în perioada 2026–2030.
În cadrul întâlnirii sunt abordate teme esențiale pentru activitatea centrelor EUROPE DIRECT, precum consolidarea dialogului cu cetățenii, combaterea dezinformării, promovarea valorilor europene și implicarea comunităților locale în dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene.
Întâlnirea deschide o nouă etapă pentru rețeaua EUROPE DIRECT, prin consolidarea rolului de punți de legătură între instituțiile europene și comunitățile locale.
Pentru EUROPE DIRECT Valcea, noul mandat 2026–2030 înseamnă continuarea activităților de informare europeană si crearea unui spațiu de dialog cu cetățenii, de dezbatere deschisă despre politicile și oportunitățile oferite de Uniunea Europeană.




