Peste 70 000 de adulti din UE au murit din cauza EXPUNERII la fumul de tutun!

Protecția împotriva fumatului pasiv s-a îmbunătățit considerabil în UE, potrivit unui raport publicat de Comisie. În 2012, 28 % dintre europeni au fost expuși fumatului pasiv în baruri – față de 46 % în 2009. Raportul se bazează pe rapoartele individuale elaborate de cele 27 de state membre în urma Recomandării Consiliului privind mediile fără fum de tutun din 2009 (2009/C 296/02), care solicita guvernelor să adopte și să pună în aplicare legi pentru a-și proteja pe deplin cetățenii de expunerea la fumul de tutun în spațiile publice închise, la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.
Expunerea la fumatul pasiv este o cauză de mortalitate, morbiditate și dizabilități foarte răspândită în UE. Potrivit unor estimări, peste 70 000 de adulți din UE au murit din cauza expunerii la fumul de tutun în 2002, mulți dintre aceștia fiind nefumători sau angajați expuși fumatului pasiv la locul de muncă.
Daca doriti sa stiti mai multe despre acest subiect, va sugeram sa vizitati pagina: http://ec.europa.eu/romania/news/22022013_tutun_in_ue_ro.htm