Terenul e pregatit pentru alegeri europene mai democratice

Cu două luni înainte de alegerile pentru Parlamentul European, două noi rapoarte publicate de Comisie oferă o imagine de ansamblu asupra măsurilor decisive luate pentru a face aceste alegeri și mai democratice și pentru a aduce politica europeană mai aproape de cetățeni.
 
Primul raport analizează modul în care recomandările formulate de Comisie anul trecut (vezi IP/13/215), pentru sporirea transparenței și a legitimității democratice a alegerilor europene, au fost puse în practică de statele membre și de partidele politice. O recomandare esențială prevedea îndeosebi ca partidele politice europene să desemneze un candidat la funcția de președinte al Comisiei.
 
Cel de al doilea raport analizează noul instrument de comunicare dezvoltat de Comisie de-a lungul ultimelor 18 luni – dialogurile cu cetățenii. Acestea au fost concepute pentru a informa cetățenii, pentru a le reda încrederea în instituțiile europene și naționale și pentru a-i determina să conștientizeze că vocea lor contează într-adevăr în cadrul UE.
 
Publicarea acestor două rapoarte coincide cu un dialog paneuropean cu cetățenii organizat la Bruxelles, la care participă peste 150 de cetățeni provenind din toată Europa (vezi IP/14/295).
 
Comunicatul de presă integral se găsește în pagina:
http://ec.europa.eu/romania/news/27032014_rapoarte_ale_comisiei_privind_alegerile_ro.htm

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *