„It’s time for Europe!”

Europa are nevoie și de lideri!

Dar cum îi formezi? Prin acces la proiecte ce le dau tinerilor posibilitatea de a experimenta. Și o bună parte a timpului nostru, la Europe Direct Vâlcea, asta facem cu voluntarii noștri: le construim cadre de învățare pentru experiență directă, de organizare de evenimente, de comunicare și de lidership.

Azi a fost prilejul oferit Ioanei Cătălina Tudor de a le vorbi mai micilor colegi din clasa a IV-a A, de la Școala Gimnazială I. Gh. Duca din Râmnicu Vâlcea despre Ziua Internațională a Poeziei, despre emoții ce-și găsesc ”vindecarea” prin scris și citit, despre gestionarea unui grup și mai ales despre implicare!

Felicitări și doamnei profesor învățământ primar POPA DIANA FLORENTINA, pentru că a crezut în Cătălina și în eforturile noastre de a oferi elevilor săi o experiență… de primăvară a Poeziei!