„It’s time for Europe!” – SĂPTĂMÂNA VERDE
Astăzi, în cadrul Programului Național „Săptămâna Verde”, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” – Centrul EUROPE DIRECT Vâlcea, ne-am bucurat de prezența elevilor de la Colegiul Energetic clasa a IX-a A și a X-a A, însoțiți de prof. Vochițu Carmen.
Am discutat despre: schimbări climatice; accelerarea încălzirii globale; am învățat despre economie circulară, eticheta ecologică a UE, „industrie curată” și cât de importante sunt apa și pădurile în viața noastră. Ne-am întrecut să răspundem la întrebări despre aceste teme de actualitate…
La final, am urmărit cu atenție o prezentare despre „Zece lucruri pe care le putem face pentru a proteja mediul înconjurator” și am povestit despre „Care a fost cea mai palpitantă experiență pe care am trăit-o fiecare dintre noi în natură”.




