Relațiile cu Regatul Unit: Comisia propune măsuri de contingență specifice pentru a se pregăti pentru un posibil scenariu fără acord
Deși Comisia va continua să facă tot posibilul pentru a ajunge la un acord reciproc avantajos cu Regatul Unit, în prezent există o foarte mare incertitudine cu privire la intrarea în vigoare a unui acord la 1 ianuarie 2021.
Comisia Europeană a prezentat astăzi, 10 decembrie, un set de măsuri de contingență specifice care vor asigura conectivitatea aeriană și rutieră reciproce de bază între UE și Regatul Unit, precum și posibilitatea accesului reciproc la pescuit pentru navele din UE și din Regatul Unit în apele celeilalte părți:
- Conectivitatea aeriană de bază: O propunere de regulament care să asigure furnizarea anumitor servicii aeriene între Regatul Unit și UE timp de 6 luni, cu condiția ca Regatul Unit să asigure aceleași servicii.
- Siguranța aviației: O propunere de regulament care să asigure faptul că aeronavele UE pot utiliza în continuare, fără întreruperi, diferite certificate de siguranță pentru produse, evitându-se astfel reținerea la sol a aeronavelor UE.
- Conectivitatea rutieră de bază: O propunere de regulament care să acopere conectivitatea de bază în ceea ce privește atât transportul rutier de mărfuri, cât și transportul rutier de persoane timp de 6 luni, cu condiția ca Regatul Unit să le asigure aceleași condiții transportatorilor din UE.
- Pescuitul: O propunere de regulament care să creeze cadrul juridic adecvat până la 31 decembrie 2021 sau până la încheierea unui acord în domeniul pescuitului cu Regatul Unit — oricare dintre aceste date survine mai devreme — pentru ca navele UE și ale Regatului Unit să continue să aibă acces reciproc la apele celeilalte părți după 31 decembrie 2020. Pentru a garanta sustenabilitatea activităților de pescuit și având în vedere importanța pescuitului pentru subzistența economică a multor comunități, este necesar să se faciliteze procedurile de autorizare a navelor de pescuit.
Detalii în comunicatul de presă.
https://ec.europa.eu/romania/news/20201210_relatiile_cu_uk_ro