Comisia Europeană asigură accesul UE la Remdesivir pentru tratamentul COVID-19

Comisia Europeană a semnat un contract cu compania farmaceutică Gilead pentru a asigura doze de Veklury, denumirea comercială a Remdesivir. Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19. Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit loturi de Veklury, cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei, pentru a răspunde nevoilor imediate.

 

Instrumentul de sprijin de urgență al Comisiei va finanța contractul, în valoare totală de 63 de milioane EUR. Astfel va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30 000 de pacienți care prezintă simptome severe de COVID-19. Vor fi astfel acoperite nevoile curente în cursul următoarelor luni, asigurându-se în același timp o distribuție echitabilă la nivelul UE, pe baza unei chei de repartizare, ținându-se cont de avizul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

 

Detalii în comunicatul de presă.

 

https://ec.europa.eu/romania/news/20200729_UE_asigura_acces_remdesivir_ro