Răspunsul pe plan mondial la coronavirus: UE creează un pod aerian umanitar

Comisia Europeană a creat un pod aerian umanitar al UE pentru transportul lucrătorilor umanitari și al materialelor de urgență necesare răspunsului la coronavirus în unele dintre zonele cel mai grav afectate din lume.

Cum funcționează podul aerian umanitar
• În cadrul unui efort comun al Comisiei și al statelor membre, Comisia finanțează zborurile din statele membre către și dinspre destinațiile propuse. Atunci când este posibil, acestea sunt combinate cu zborurile de repatriere în curs, facilitând și rotația lucrătorilor umanitari.
• De acest pod aerian umanitar poate beneficia personalul umanitar din cadrul administrațiilor naționale, al ONG-urilor sau al agențiilor ONU.
• Comisia finanțează 100 % din costurile de transport, iar partenerii UE rămân responsabili cu achiziționarea materialelor umanitare.

Informații suplimentare în comunicatul de presă.
https://ec.europa.eu/romania/news/20200508_pod_umanitar_aerian_ro