Un olimpic la matematica preda limba germana la Biblioteca Judeteana

Ieri, 23 aprilie 2018, intre orele 14.30 si 15.30 a avut loc cursul 1 de limba germana pentru adulti, nivel incepatori, la Biblioteca Judeteana „Antim Ivireanul” Valcea, Sala de seminarii ED, parter.
Iata ce ne-a declarat voluntarul Centrului de Informare EUROPE DIRECT – Mihai – Eugen Barbu: „Sunt elev la Colegiul National „Mircea cel Bătrân” Rm. Vâlcea in clasa a XI-a, profesor îndrumător Olteanu Lorena. Principala mea pasiune este matematica, dar pe parcursul liceului am descoperit și plăcerea pentru informatică. În general, sunt pasionat de tot ceea ce ține de algoritmică, fiind de părere că matematica este artizanul tuturor raționamentelor. În același timp, sunt un mare fan al tenisului, modelul meu fiind Rafael Nadal pentru determinarea sa.
Plăcerea pentru germană a fost declanșată de sora mea, care mi-a împărtășit primele secrete, iar mai apoi de profesoarele de germană, care ne-au predat aceasta materie. Dansele m-au atras către această limbă atât prin pasiunea investită în meseria lor, cât și prin diferitele proiecte sau jocuri.”