Programul Youth Professionals al Băncii Mondiale
Program şi obiective Programul Young Professionals reprezintă o oportunitate unică pentru tinerii care au o pasiune pentru dezvoltarea internaţională şi au şi potenţialul de a deveni lideri globali.
Programul se adresează persoanelor calificate şi motivate, având competenţe în domenii relevante pentru Banca Mondială şi operaţiunile sale, cum ar fi economie, finanţe, educaţie, sănătate publică, ştiinţe sociale, inginerie, planificare urbanistică, agricultură, managementul resurselor naturale şi al-tele; precum și domenii corporative, cum ar fi comunicațiile, tehnologia informației, resurse umane și corporate finance.
Candidaţii trebuie să demonstreze angajamentul lor în domeniul dezvoltării, succesul academic, re-zultatele profesionale şi capacitatea de leadership. Se apreciază diversitatea la locul de muncă, fiind, astfel, încurajate să candideze persoanele calificate, cu background profesional, academic şi cultural diferit.
Cei selectaţi vor primi un contract pe 5 anii şi vor petrece 24 luni într-un program de formare struc-turat şi se vor bucura de diferite beneficii şi oportunităţi. Acest program reprezintă o şansă de a ex-perimenta dezvoltarea şi de a fi expus la operaţiunile şi politicile Băncii Mondiale.
Eligibilitate Criteriile minime pentru a fi eligibil:
• Cel mult 32 de ani (i.e. născuţi după 1 octombrie 1985)
• Studii doctorale sau masterale
• Fluenţă în engleză
• Vorbitor experimentat de una sau mai multe din următoarele limbi străine: arabă, chineză, franceză, portugheză, rusă şi spaniolă – de dorit dar nu necesar; să se specializeze într-un domeniu relevant pentru BM, cum ar fi economie, finanţe, educaţie, sănătate publică, ştiinţe sociale, inginerie, planificare urbanistică şi managementul resurselor naturale
• Au cel puţin 3 ani de experienţă la nivel de politici sau studii continue de nivel doctoral
Data limită: 28 iulie 2017
Găsiţi mai multe detalii aici:
http://www.worldbank.org/en/about/careers/programs-and-internships/young-professionals-program