PRIORITATILE COMISIEI JUNCKER – Prioritatea 5: O uniune economica si monetara mai profunda si mai echitabila

„UE a luat masuri prin care urmareste: • sa ofere sprijin economic statelor membre ale UE care au fost deosebit de afectate de criza. Acest sprijin a fost insotit de acorduri privind realizarea de reforme. • sa readuca stabilitatea financiara si sa asigure conditii propice cresterii si crearii de locuri de munca. Exista in prezent reguli comune privind supravegherea sectorului bancar si sprijinirea bancilor aflate in dificultate; • sa puna bazele unui sistem mai bun de guvernanta economica si financiara in UE. In prezent, toate statele membre dezbat si analizeaza impreuna bugetul lor public. In materie de imbunatatire a guvernantei, Comisia isi propune: • sa confere o mai mare legitimitate democratica deciziilor privind sprijinirea tarilor din zona euro aflate in dificultate, consolidand controlul Parlamentului European si al parlamentelor nationale; • sa evalueze programele de sprijin si de reforma ale UE, nu numai pentru a determina in ce masura contribuie la sustenabilitatea finantelor, ci si pentru a stabili ce impact vor avea asupra cetatenilor din tara respectiva; • sa revizuiasca normele privind modul in care UE monitorizeaza situatia bugetara si macroeconomica si bugetele nationale; • sa incurajeze continuarea reformelor structurale in zona euro”.
Extras din brosura „Zece prioritati pentru Europa”, care face parte din seria „Sa intelegem politicile Uniunii Europene”.
Mai multe: https://bookshop.europa.eu/ro/zece-priorit-i-pentru-europa-pbNA0115476/?CatalogCategoryID=sciep2OwkgkAAAE.xjhtLxJz

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *