Seminar de informare privind protectia proprietătii industriale la nivel national si european
Este un fapt binecunoscut că dezvoltarea economică a unei societăţi este determinată de suma valorilor ce o compun, inclusiv resursele umane, prin cea mai importantă parte a lor, creaţia originală. A existat de-a lungul timpului o preocupare continuă a omului în a-şi apăra bunurile care îi aparţin, manifestându-se tot mai pregnant simţul de proprietate. Dacă se cunoaste ce este proprietatea, în general, ce ar trebui să se înteleagă prin ”proprietate industrială”? Cum medicul este considerat “specialist în medicină”, arhitectul – “specialist în arhitectură”, avocatul – “specialist în drept”, cu ce se ocupă un specialist în proprietate industrială? Ce rol are Oficiul de Stat pentru Inventii si Mărci?
La toate aceste întrebări vor răspunde cei 4 specialisti OSIM – Cretu Valentin, Muscalu Mariana, Mariana Hahue, Carmen Lazăr – ce se vor afla la Rm. Vâlcea, la invitatia Centrului Europe Direct. Evenimentul pe care îl propunem comunitătii locale va avea loc marti, 22 noiembrie 2016, începând cu ora 11.00, la sala de conferinte a Bibliotecii Judetene Vâlcea. Intrarea este liberă pentru toti cei interesati de tema propusă.