Alocuțiunea lui Jean-Claude Juncker, președintele CE, la conferința de presă susținută împreună cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, și Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, alături de Donald Tusk, președintele Consiliului European, Robert Fico, prim-ministru al Slovaciei, și Justin Trudeau, prim-ministru al Canadei, au semnat duminică, 30 octombrie, două acorduri istorice : Acordul comercial și economic cuprinzător (CETA) și Acordul de parteneriat strategic (APS). Astfel, cel de-al 16-lea summit dintre Uniunea Europeană și Canada marchează un moment istoric în parteneriatul politic și economic, în cel de-al 40-lea an al cooperării formale dintre cele două părți.
Comisia a făcut tot posibilul pentru a salva acordul dintre UE și Canada
„Toate summit-urile sunt importante, însă unele sunt mai importante decât altele. Cel de astăzi este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante avute în ultimii ani. Și mă bucur că suntem cu toții astăzi, aici.
Cetățenii din Canada și Uniunea Europeană au deschis un nou capitol în relația lor. Peste jumătate de miliard de oameni, de pe ambele maluri ale Atlanticului, se vor bucura de noi oportunități. Pentru mulți, acordul va însemna locuri de muncă noi și mai bune.
Relație noastră este deja foarte strânsă. Este rezultatul a 40 de ani de bună cooperare, însă legăturile noastre sunt cu mult mai profunde și au la bază valorile pe care le împărtășim.
Am semnat două acorduri care nu doar simbolizează angajamentul nostru către un viitor comun, ci stabilesc, de asemenea, un proiect comun, care va îmbunătăți viața a milioane de canadieni și europeni.
Acordul nostru economic și comercial cuprinzător promovează toate lucrurile care contează pentru canadieni și europeni: decență la locul de muncă, sănătate și siguranță, diversitate culturală, calitatea mediului, mării și aerului care ne înconjoară.
Renunțând la aproape toate taxele comerciale, exportatorii europeni de produse agricole și industriale vor economisi până la 500 de milioane de euro în fiecare an.
Guvernele noastre democratice vor continua să facă legi pentru binele propriilor popoare. Ele vor continua să ofere bunurile și serviciile care sunt seva societăților noastre.
Acordul proaspăt semnat cu prietenii noștri canadieni este cel mai bun și progresist acord negociat vreodată de Uniunea Europeană. El stabilește nivelul ambițiilor noastre pentru acordurile comerciale ulterioare.
Comerțul exterior european creează locuri de muncă și stimulează creșterea economică – 31 de milioane de posturi din Europa depind în mod direct de exporturi. Acesta este motivul pentru care renunțăm la barierele comerciale și creștem volumul exporturilor.
Dar este și o chestiune de transparență, de apărare a serviciilor noastre publice, a drepturilor lucrătorilor și a mediului înconjurător.
Pentru că, deschizându-ne către exterior, către cei care ne sunt apropiați, având același demers modern și progresist, și utilizând acorduri comerciale, doar astfel putem să modelăm procesul de globalizare.
Acest lucru este adevărat în ce privește relațiile noastre cu Canada. Ea reprezintă o mare națiune, o mare democrație. Numeroși sunt europenii care își aduc aminte, și acum, de rolul jucat de Canada în eliberarea Europei și numeroase sunt mormintele soldaților canadieni pe continentul european. Europenii nu vor uita niciodată sacrificiile făcute – inclusiv în ce privește propria viață – de atâția soldați canadieni și suntem mândri că, de-a lungul întregii perioade, Canada a rămas prietena noastră în toate condițiile. Această prietenie s-a născut pe câmpurile de bătălie din Europa; ea trebuie să continue și pe viitor.
Negocierile cu Canada: unii spuneau că vor eșua în această săptămână. Ei bine, nu s-a întâmplat. Însă tratatele comerciale – și nu mă refer doar la aceasta – nu sunt niciodată simple. Cu toate acestea, iată că reușim să dovedim astăzi cât de apropiate sunt relațiile dintre Canada și Uniunea Europeană, nu doar în principiu, ci și în detaliu.
Comisia Europeană a jucat rolul pe care trebuia să îl joace. De-a lungul ultimelor săptămâni, nu am încercat să atragem atenția, ci ne-am jucam rolul – nu în spatele cortinei, ci în sala de negocieri. Iar Comisia a făcut tot posibilul pentru a salva acordul dintre Uniunea Europeană și Canada, sau, poate ar trebui să spun: între participanții belgieni implicați în această negociere.
Și mulțumim Canadei pentru răbdarea dovedită, precum și prim-ministrului său, ministrului pentru comerț exterior și ministrului afacerilor externe, și prim-ministrului regiunii Québec, pe care îl salut aici cu respect, deoarece dimensiunea legată de această regiune din acord este de primă importanță.
Într-un cuvânt: acesta este cel mai bun acord comercial pe care Uniunea Europeană, și anume Comisia Europeană, l-a încheiat vreodată. Am stabilit standarde care vor modela, în viitor, globalizarea. Iar niciunul din acordurile noastre viitoare nu poate fi negociat sub nivelul celui încheiat cu Canada.”
Extras din Buletinul de Europa

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *