Noi norme europene intrate în vigoare: O hotărâre civilă sau comercială executorie în România se va putea aplica automat și în restul UE

O hotarare judecatoreasca civila sau comerciala in justitie, executorie in Romania, se va aplica automat in oricare alt stat al Uniunii Europene si invers, potrivit unor norme europene privind hotararile transfrontaliere, care au intrat in vigoare incepand cu luna ianuarie, scrie HotNews.ro. Potrivit Comisiei Europene, noile norme dau posibilitatea agentilor economici si consumatorilor sa isi solutioneze mai usor litigiile transfrontaliere. Astfel, executivul comunitar estimeaza ca se vor face economii anuale de 48 de milioane de euro in Uniunea Europeana.
“Normele desfiinteaza procedura de recunoastere in alte state ale UE a hotararilor in materie civila si comerciala, procedura costisitoare si de lunga durata la care se recurge actualmente de 10.000 de ori pe an”, a mentionat Comisia, intr-un comunicat.
Aceste hotarari transfrontaliere vor deveni automat executorii in intreaga UE. Consumatorii vor fi mai bine protejati atunci cand fac achizitii de la comercianti din afara UE, iar agentii economici vor beneficia de o securitate juridica mai mare atunci cand desfasoara activitati comerciale in UE, sustine sursa citata.
Potrivit CE, normele europene prevad urmatoarele imbunatatiri:
• O hotarare in materie civila si comerciala care are titlu executoriu intr-un stat membru va fi automat executorie in toate statele UE. Normele desfiinteaza actuala procedura intermediara greoaie – procedura de exequatur.
• Din momentul in care o hotarare este pronuntata in orice stat membru, creditorul in cauza va putea obtine executarea acesteia in orice alt stat membru, ceea ce inseamna ca firmele si cetatenii vor putea sa isi recupereze banii mai repede, mai usor si fara costuri suplimentare.
• Consumatorii si angajatii vor fi mai bine protejati in litigiile in instanta care implica state din afara UE. Pana in prezent, consumatorii s-au gasit de multe ori in imposibilitatea de a-si exercita drepturile atunci cand achizitionau bunuri de la un comerciant situat intr-o tara din afara UE care vindea produse intr-un stat membru al UE. In conformitate cu noile norme, in cazul oricarui litigiu de acest gen consumatorul va putea recurge la instantele din tara unde isi are resedinta, nemaifiind nevoit sa apeleze la instantele statului din afara UE.
• Noile norme vor permite, de asemenea, angajatilor care lucreaza in UE sa initieze proceduri judiciare impotriva angajatorilor situati intr-o tara din afara UE recurgand la instantele din statul membru in care isi desfasoara in mod curent activitatea.
• Va creste securitatea juridica in ceea ce priveste acordurile de alegere a forului intre societati comerciale. In trecut, acordurile de alegere a forului puteau fi conturnate prin declansarea litigiului intr-o instanta din alt stat membru al UE (si nu in forul ales), pentru a intarzia solutionarea litigiului. Noile norme in vigoare de maine vor pune capat acestor tactici abuzive, garantand ca forul ales beneficiaza de prioritate in cazul unor proceduri paralele”.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *