”Vâlcea e în EuROpa. EUropa e la Vâlcea. Un nou mandat EUROPE DIRECT”

O nouă generație de centre EUROPE DIRECT și-a început activitatea, la început de ianuarie 2026, în întreaga Uniune Europeană. Cu un mandat care va dura până la sfârșitul anului 2030, centrele vor aduce Uniunea Europeană, politicile și valorile acesteia în toate colțurile Europei, stabilind o legătură importantă între instituțiile UE și cetățeni.

Suntem bucuroși să facem parte, în continuare, din Rețeaua de Centre EUROPE DIRECT România! Este o performanță a județului Vâlcea, a Bibliotecii Județene “Antim Ivireanul”, a vâlcenilor mai informați și a Consiliului Județean Vâlcea care continuă ”tradiția” de a sprijini existența Centrului prin cofinanțarea proiectului.

Vom fi onorați să lansăm acest nou mandat alături de reprezentanții media din Vâlcea în prima conferință de presă din acest an

”Vâlcea e în EuROpa. EUropa e la Vâlcea. Un nou mandat EUROPE DIRECT”.

Evenimentul va avea loc luni, 19 ianuarie 2026, de la ora 9.30, la Sala de conferințe a Bibliotecii Județene Vâlcea.

 

 

 

 

 

 

„Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Consiliului Județean Vâlcea. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă grantul nu pot fi făcute răspunzătoare pentru acestea.”