Voluntarii EUROPE DIRECT participă la Programul de dezvoltare personală „Adolescent School”…

Ieri, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, ne-am bucurat de prezența unor tineri minunați la Programul de dezvoltare personală „Adolescent School”, inițiat de Centrul de Informare. Chiar dacă suntem doar la liceu este bine să învățăm, încă de pe acum, să ne construim un CV. Timpul trece repede și trebuie să fim pregătiți pentru provocările vieții profesionale…
Și pentru că, de curând, am finalizat și Proiectul „Să învățăm CUM să învățăm”, Oana Maria Cristina, voluntar EUROPE DIRECT Vâlcea, a făcut un exercițiu de comunicare și ne-a vorbit despre: emisfera dreaptă și stângă a creierului; cum ne ajută fiecare în învățare, cum le dezvoltăm, despre hipotalamus, câteva curiozități despre creier, ce este metamemoria și metacogniția.