CE lansează Autoritatea europeană pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA)

 

Comisia Europeană a lansat Autoritatea europeană pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA) pentru a preveni, a detecta și a răspunde rapid la urgențele sanitare.

 

HERA va anticipa amenințări și potențiale crize sanitare, prin colectarea de informații și prin consolidarea capacităților de răspuns necesare. Atunci când survine o situație de urgență, HERA va asigura dezvoltarea, producerea și distribuirea de medicamente, de vaccinuri și de alte contramăsuri medicale – cum ar fi mănuși și măști – care au lipsit adesea în prima fază a răspunsului la criza provocată de noul coronavirus. HERA este un pilon esențial al uniunii europene a sănătății anunțate de președinta von der Leyen în discursul său privind starea Uniunii din 2020 și va completa o lacună în ceea ce privește răspunsul și pregătirea UE pentru situații de urgență sanitară.

Mai multe informații:

https://romania.representation.ec.europa.eu/news/autoritatea-europeana-pentru-pregatire-si-raspuns-caz-de-urgenta-sanitara-hera-sa-fim_ro