2018 – Anul european al patrimoniului cultural
În 2018 sărbătorim în toată Europa, la nivel național, regional și local, diversitatea patrimoniului nostru cultural.
Obiectivul Anului european al patrimoniului cultural este de a încuraja cât mai multe persoane să descopere și să aprecieze patrimoniul cultural al Europei și de a consolida sentimentul de apartenență la un spațiu european comun. Sloganul Anului este ”Patrimoniul nostru: la confluența dintre trecut și viitor”.
Anul va fi marcat de o serie de inițiative și evenimente care vor avea loc în toată Europa, pentru a le permite cetățenilor să se implice și să se apropie mai mult de patrimoniul lor cultural. Patrimoniul cultural ne modelează personalitatea și viața de zi cu zi. El face parte integrantă din orașele, peisajele și siturile arheologice ale Europei. Nu îl întâlnim doar în literatură, în artă sau în obiecte, ci și în meșteșugurile pe care le-am moștenit de la străbunii noștri, în poveștile pe care le spunem copiilor noștri, în mâncarea de care ne bucurăm împreună, în filmele pe care le vedem și în care ne recunoaștem.