Biblioteca Judeteană „Antim Ivireanul” si Centrul Europe Direct Vâlcea vă invită la un nou film documentar KineDok powered by One World Romania

Miercuri, 31 mai 2017 va continua proiectia de filme documentare KineDok powered by One World Romania, editia a treia, la Râmnicu Vâlcea. De la ora 17.00, la Biblioteca Judeteană „Antim Ivireanul”, cu sprijinul Centrului de Informare EUROPE DIRECT Vâlcea va fi proiectat documentarul „Un film autist normal”, regizor Miroslav Janek. Filmul dureaza 88 de minute si este o productie Republica Ceha a anului 2016. La vizionare este invitata doamna Anamaria Popescu, coordonator Centru Mara.
„Pentru societate, eu am o dizabilitate. Pentru mine, societatea are o dizabilitate”, spune unul dintre protagonistii filmului, cu totii etichetati ca „autisti”. Regizorul Miroslav Janek decide să-si abordeze subiectii nu în calitatea lor de copii diagnosticati cu sindromul Asperger, ci ca personaje complexe si neuro-diverse rătăcite într-o majoritate de neuro-tipici. Într-o asemenea perspectivă, autismul încetează a mai fi un diagnostic si devine un mod neobisnuit de a gândi, care necesită efort pentru a fi descifrat. Filmat pe parcursul a doi ani, acest documentar este un portret intim si afectuos a cinci adolescenti originali care, în afara pasiunilor pentru Tarantino si Micul Print, pentru muzică clasică sau scriitură creativă, pot explica foarte clar modul în care viata le este afectată de constructia diferită a creierelor lor. Energia si imersivitatea filmului sunt parte a strategiei regizorului de a repozitiona perspectiva aceste majorităti care decide ce e „normal”.
Premii si festivaluri:
2017 – Jury Award One World Romania Documentary and Human Rights Film Festival
2016 – Czech Lion Award for Miroslav Janek, Best Documentary
2016 – Czech Film Critics Award for Miroslav Janek, Best Documentary
2016 – Karlovy Vary International Film Festival
2016 – DOK Leipzig
Biografie regizor:
Miroslav Janek (născut în 1954, Náchod, Cehoslovacia) si-a început parcursul profesional în cinematografie ca amator. În 1980 a emigrat în Statele Unite, unde a lucrat cu un număr de documentaristi (precum Godfrey Reggio). A început să lucreze în tara lui natală din nou, odată cu mijlocul anilor 1990. S-a bucurat de un mare success cu documentarul său despre fotografi cu problem de vedere, „The Unseen”, care a câstigat ex aequo premiul pentru Cel Mai Bun Film Documentary la KVIFF 1996. În filmografia sa se numără titluri precum „Battle for Life” (2000) – co-regie Roman Vávra and Vít Janeček, „Crimson Sails” (2001), „Kha-chee-pae” (2005), „Citizen Havel” (2008) și „The Confessions of Kateryna K.” (2008).
KineDok powered by One World Romania este un program de distributie alternativă de film documentar ce îsi propune să completeze distributia clasică si să aducă filmul documentar mai aproape de public. Initiat în 2015 de Institutul de film documentar din Republica Cehă împreuna cu parteneri din 4 tări, Kinedok s-a extins pe parcursul a celor două editii. In 2017 programul are loc în 8 tări: Cehia, Slovacia, Croatia Ungaria România, Polonia, Norvegia si Bulgaria. În România programul este implementat de Asociatia One World Romania. În cadrul celei de-a treia editii, 16 documentare, produse în tările participante la proiect, vor fi proiectate în peste 20 de spatii neconventionale din România.
Partenerii programului cred că în ţările noastre sunt oameni care au povesti si ele trebuie spuse, iar filmul documentar este o metodă potrivită de a le da glas. La noi, există oameni care vor să consume altceva decât mainstream si există si documentare foarte bune, dar nu există săli si nici răgazul pentru ca acesti oameni si aceste filme să se întâlnească. De aceea, KineDok aduce filmele – uneori însotite de regizori, protagonisti sau experti cu care să poti discuta – la pubul, cafeneaua, biblioteca sau muzeul de lângă tine.
Biblioteca Judeteană „Antim Ivireanul” si Centrul Europe Direct Vâlcea vă invită să vizionati, în fiecare lună, câte un film documentar după următorul program:
Un film autist normal ora 17:00 data 31.05.2017
Expirat ora 17:00 data 28.06.2017
Turism! ora 17:00 data 26.07.2017
Sfârsitul Lumii ora 17:00 data 30.08.2017
Cambridge ora 17:00 data 27.09.2017
Unchiul Tony, Trei Prosti ora 17:00 data 25.10.2017
si Serviciul Secret _____________________________________________________________________
ORGANIZATOR LOCAL: Centrul Europe Direct Vâlcea
ORGANIZATOR NAŢIONAL: Asociatia One World Romania
ONLINE: oneworld.ro | kinedok.net
PARTENERI: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Eclipse Film (Ungaria), ReStart (Croatia), Krakow Film Foundation (Polonia), Bergen International Film Festival (Norvegia), Activist 8 (Bulgaria)
CU SPRIJINUL: Programului Europa Creativă al Uniunii Europene