Organizarea programului de audiențe acordate cetățenilor din județul Vâlcea  – Instituția Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Pitești

În data de 12 iunie a.c., un consilier al Instituției Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Pitești, va fi prezent la sediul Bibliotecii județene “Antim Ivireanul” din municipiul Râmnicu Vâlcea pentru a acorda audiențe celor interesați.

Programul de audiențe este în intervalul orar 10-16, iar înscrierile se pot face la sediul bibliotecii din Râmnicu Vâlcea sau, telefonic, apelând numărul Biroului teritorial Pitești: 0248 211 101, luni și miercuri, între orele 10-14 sau marți și joi, între orele 12-16.

Puteți scrie și la adresa poștală : Pitești, str. Negru Vodă nr. 38, complex Ciocârlia sau la adresa de mail: avparges@avp.ro. De asemenea, puteți apela la Instituția Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Pitești la sediul din Pitești unde se acordă audiențe în zilele de luni și miercuri, orele 10-14 sau marți și joi, orele 12-16.

Petițiile trebuie formulate în scris, să indice numele și domiciliul persoanei fizice lezate, drepturile și libertățile încălcate precum și autoritatea administrativă ori funcționarul public în cauză. Petiționarul trebuie să dovedească întârzierea sau refuzul administrației publice de a soluționa legal petiția. Nu vor fi luate în considerare petițiile anonime. Dacă faptele sau actele reclamate au făcut obiectul unor dosare la instanțele de judecată sau se află în curs de judecare, nu mai pot fi sesizate Instituției Avocatul Poporului.

Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxa de timbru.

Activitatea acestei instituții este reglementată de Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 27.02.2018, iar exemple de bună practică puteți afla consultând site-ul instituției avp.ro/birouri teritoriale/biroul teritorial pitesti/activitate.