„Erasmus la… 30 ani”

Joi, 9 martie, de la ora 11,00, la sala de conferințe a Bibliotecii Județene Vâlcea, Centrul EUROPE DIRECT organizează o întâlnire cu studenți sau beneficiari ai programului Erasmus. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația ”Youth on the move” și Universitatea ”Constantin Brâncoveanu”. Moderator – Sergiu Mir, trainer și coordonator proiecte Erasmus+.
Anul acesta se împlinesc 30 de ani de ”ERASMUS”… Numele programului vine de la filosoful, teologul și umanistul Erasmus din Rotterdam (1465-1536), care a călătorit în mai multe țări europene pentru a studia: a început cu Paris (Universitatea Catolică din Leuven), a continuat cu Italia (Universitatea din Torino) și Regatul Unit, la Cambridge (Colegiul Queens). Erasmus și-a donat averea Universității din Basel, Elveția și este considerat precursorul granturilor de mobilitate.
Acum, de multiplele facilități Erasmus pot beneficia peste patru milioane de europeni din aproximativ 4.500 instituții de învățământ superior din toată Europa, din 33 de țări participante și 169 de țări partenere ale programului. Este vorba despre studenți, profesori, voluntari, tineri profesioniști care se pot înscrie pentru studii, stagii de practică, schimburi de experiență și voluntariat în străinătate.