Biroul Teritorial Pitesti al institutiei Avocatul Poporului organizeaza audiente la Rm Valcea

Biroul Teritorial Piteşti al instituţiei Avocatul Poporului organizează în zilele de 6 noiembrie şi 4 decembrie 2013, la sediul  Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul“ din municipiul Rm. Vâlcea, program de audienţe pentru cetăţenii din judeţul Vâlcea, în intervalul orar 11-16.00.
          Înscrierile în audienţă se fac la sediul Centrului de Informare Comunitara al Bibliotecii Judetene Valcea (parter), prin telefon – 0350 424540 sau prin mail la adresa bibliotecavl_cic@yahoo.com. Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxa de timbru, trebuie să se facă în scris şi să indice numele şi domiciliul persoanei lezate în drepturile şi libertăţile acesteia, drepturile şi libertăţile încălcate precum şi autoritatea administrativă ori funcţionarul public în cauză. Petiţionarul trebuie să dovedească întârzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona legal petiţia.
Nu pot fi luate în considerare petiţiile anonime, iar plângerile îndreptate împotriva încălcării drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice prin acte sau fapte ale autorităţii administraţiei publice se adresează instituţiei Avocatul Poporului nu mai târziu de un an de la data la care aceste încălcări s-au produs ori de la data la care persoana în cauză a luat cunoştinţă de ele.
Nu fac obiectul activităţii instituţiei Avocatul Poporului petiţiile privind actele emise de Camera Deputaţilor, de Senat sau de Parlament, actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor, ale Preşedintelui României, ale Curţii Constituţionale, ale preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti, precum şi ale Guvernului, cu excepţia legilor şi ordonanţelor.
          Pentru orice detalii este recomandabilă accesarea site-ului avpoporului.ro sau apelarea la telefonul 0248 21 11 01.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *